Prima paginăActualitate

60 de persoane sancționate sâmbătă, pentru nerespectarea măsurilor de protecție

60 de persoane sancționate sâmbătă, pentru nerespectarea măsurilor de protecție

Dimensiune text

În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne au continuat acțiunile desfășurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituții implicate, sub autoritatea Instituției Prefectului, în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID-19, informează IPJ Neamț.

Pentru prevenirea și limitarea riscului de răspândire a virusului SARS-CoV-2, sub autoritatea prefectului județului Neamț, în ultimele 24 de ore, 150 de polițiști și polițiști locali, împreună cu celelalte instituții implicate au intensificat activitățile de verificare în zonele aglomerate din mediul urban şi rural, la operatorii economici, dar şi în mijloacele de transport persoane.

Au fost organizate opt acțiuni punctuale, în sistem integrat, fiind vizate, în special, restaurantele și localurile publice care au deschise terase, fastfood-uri precum și mijloacele de transport în comun, pentru prevenirea şi combaterea pandemiei de COVID-19.

În cadrul acțiunilor de control, au fost verificate 59 de societăți comerciale/ persoane fizice autorizate, 65 de mijloace de transport și au fost legitimate 1.738 de persoane. Echipele de control au depistat 61 de persoane care nu au respectat măsurile de protecție individuală, fiind sancționate contravențional conform Legii nr. 55/2020. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate este de 3.000 de lei.

Alte 68 de persoane au fost depistate vineri, fiind sancționate contravențional pentru că nu au respectat măsurile de protecție individuală, iar două sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind carantina/izolarea, valoarea totală a sancțiunilor aplicate vineri fiind de peste 10.000 de lei.

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0