Ziarul de Roman

Casa cu 23 de copii

Casa cu 23 de copii

Casa cu 23 de copii
18 January
00:49 2014

centru de zi scoala 723 de copii din familii nevoiaşe primesc sprijin şi asistenţă în cadrul Centrului de îngrijire pentru copii aflaţi în situaţii de risc.

Pentru 23 de copii, Centrul de zi aflat în curtea fostei Școli nr. 7 se numeşte acasă. O casă cu mulţi fraţi şi cu mai multe mame “de serviciu”, unde au parte de atenţia şi de răsfăţul pe care, uneori, nu le primesc acasă. Toţi cei 23 de copii sunt trecuți în documente drept “copii aflaţi în situaţii de risc”. Sunt copii din familii monoparentale sau ai căror părinţi au plecat să muncească în străinătate şi i-au lăsat de mulţi ani doar în grija unei bunici sau copii din familii ale căror venituri sunt foarte mici. “Toţi sunt copii foarte buni. Fiecare dintre ei are în spate o poveste tristă, dar cred că lucrul pe care toţi îl au în comun este dorinţa de învăţătură şi ambiţia de a se autodepăşi”, spune psihologul centrului, Lăcrămioara Buga.

Patru dintre copii sunt elevi la Școala de Artă “Sergiu Celibidache” şi studiază pianul, vioara, tobele sau desenul. Dintre cei care sunt deja la gimnaziu, aproape jumătate o reprezintă elevi care merg la Liceul cu Program Sportiv. “Noi îi ajutăm pe copii să-şi descopere calităţile şi să facă ceea ce ştiu mai bine. În funcţie de programul de la şcoală, copiii vin la centru dimineaţa sau după-amiaza. Toţi iau la centru masa de prânz şi participă la activităţi educative şi recreative. Cea mai mare parte a timpului este acordată efectuării temelor, dar avem şi timp pentru jocuri şi pentru cultivarea unor pasiuni”, a spus Lăcrămioara Buga.

centru de zi scoala 7La centru, cei mai mulţi dintre copii au descoperit quillingul. Și, de la joaca cu micile bucăţele de hârtie, pentru unii dintre ei aceasta a devenit o pasiune care i-a ajutat să-şi schimbe viaţa. “Una dintre fetiţele care frecventează centrul încă de anul trecut avea probleme emoţionale şi izbucnea în plâns din aproape orice motiv. Plecând de la abilităţile ei deosebite pentru quiilling, am reuşit să o mobilizăm, să-i creştem stima de sine, încrederea în puterile ei şi lucrurile s-au schimbat foarte mult. Este cea mai bună la această tehnică, din mâna ei ies lucruri unicat şi a reuşit să progreseze şi în stăpânirea emoţiilor”, a spus psihologul Lăcrămioara Buga.

Cel mai aşteptat moment al fiecărei luni îl reprezintă sărbătoarea “steluţelor”, ziua în care sunt sărbătoriţi, în fiecare lună, aniversaţii. “Avem o zi specială, spre sfârşitul fiecărei luni, în care îi sărbătorim pe toţi copiii care s-au aniversat în luna respectivă. Încercăm să organizăm o masă festivă şi facem tort. Dacă, la început, primeam tort de la cantina de la care primim mâncarea în fiecare zi, în ultimele luni am început să facem noi tort aici, împreună cu copiii. E o mare bucurie şi pentru noi, şi pentru ei, să lucrăm împreună”, a spus psihologul Lăcrămioara Buga.

Centrul de îngrijire de zi pentru copiii aflaţi în situaţii de risc din Roman a fost înfiinţat în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, prin programul “Servicii comunitare de prevenire a separării copilului de familia sa şi instruirea personalului aferent”. Bugetul total al subproiectului, inclusiv taxele aferente, este de 83.867 de lei. Activitatea din centru este coordonată de asistentul social Lidia Vacaru, de psihologul Lăcrămioara Buga, de învăţătoarea Crenguţa Rusu, profesoara Loredana Rusu şi animatorul Georgiana Murăraşu.

Comentarii

comentarii

Content on this page requires a newer version of Adobe Flash Player.

Get Adobe Flash player

Despre autor

Cosette ZANOCEA

Cosette ZANOCEA

Articole similare

Dă-ne un like pe Facebook

ARHIVĂ

August 2014
M T W T F S S
« Jul    
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031