5.000 de lei, costul declanșării unei epidemii de boală diareică

Săptămâna trecută, la o școală din Piatra Neamț, mai mulți părinți au reclamat că li s-au îmbolnăvit copiii din cauza prânzului pe care l-au servit în incinta școlii. Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț a declanșat o anchetă și a stabilit că 51 de copii, din care unul a necesitat internarea, au fost diagnosticați cu boală diareică acută.

 

 

În total, în ziua respectivă, la cantina școlii au servit masa 204 de copii, atât preșcolari, cât și școlari. Medicii epidemiologi au recoltat probe atât din alimente, cât și din mediul în care a fost servită masa, dar și personalului care a manevrat și manipulat alimentele.
Dacă probele din alimente și de la personal nu au fost contaminate cu vreun virus sau bacterie, nu același lucru se poate spune și despre unitatea care a preparat mâncarea. Pentru distribuirea mesei la Școala nr. 10 din Piatra Neamț, unde s-a declanșat episodul de epidemie de boală diareică, a fost angajată o firmă de catering care a pregătit meniul în propria unitate. Probele recoltate de aici au relevat faptul că încărcătura totală de germeni era peste limitele legale admise. Pentru aceste nereguli, firma de catering a fost amendată cu 5.000 de lei, iar activitatea blocului alimentar unde s-a preparat mâncarea a fost suspendată temporar, până la remedierea deficiențelor.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 0