46 de tone de alimente pentru 4.000 de persoane vulnerabile: rezultatele Băncii pentru Alimente din Roman, înființată cu sprijinul Lidl

46 de tone de alimente pentru 4.000 de persoane vulnerabile: rezultatele Băncii pentru Alimente din Roman, înființată cu sprijinul Lidl

 

 

Banca Regională pentru Alimente Roman este cea de-a treia din țară dezvoltată după modelul Federației Europene a Băncilor de Alimente (FEBA) și fondată cu sprijinul Lidl, după cele din București și Cluj. În primele 6 luni de la inaugurare, centrul din Roman a reușit să colecteze și să distribuie produse în valoare totală de peste 255.000 lei, informează un comunicat al Lidl România.

Pentru a contribui activ la reducerea risipei alimentare în țară și la eliminarea sărăciei, Lidl sprijină proiectul Banca pentru Alimente, al Asociației Banca pentru colectarea și distribuția alimentelor. Astfel, retailerul contribuie la înființarea unei rețele naționale a Băncilor pentru Alimente prin intermediul cărora sunt colectate de la agenții economici produsele alimentare comestibile și non alimentare care din diverse motive și-au pierdut valoarea economică de piață și sunt redirecționate către diferite organizații non-guvernamentale care oferă sprijin  persoanelor defavorizate.

Luna trecută, Proiectul Banca pentru Alimente a fost acceptat ca Proiect Partener FEBA în cadrul convenției Anuale FEBA 2019, în semn de recunoaștere internațională a activității desfășurate în România.

După inaugurarea Băncilor pentru Colectarea și Distribuția Alimentelor din București și Cluj, în 2016 și 2018, deschiderea Băncii Regionale pentru Alimente din Roman înseamnă continuarea misiunii de a combate risipa alimentară și extinderea infrastructurii la nivel național, astfel încât tot mai multe persoane să beneficieze de produse alimentare și igienico-sanitare. În 6 luni de la inaugurare, cu susținerea Lidl România, Banca Regională pentru Alimente din Roman a sprijinit 34 de organizații, din orașe precum Roman, Bacău, Iași, Piatra Neamț și Suceava. Astfel, peste 4.000 de beneficiari, printre care copii, bătrâni și persoane cu dizabilități, au primit hrană zilnică. În total, au fost colectate și distribuite de la parteneri peste 46 de tone de alimente, în valoare de peste 255.000 lei. Până la finalul acestui an, organizația își propune să colecteze 100 de tone de alimente și să extindă colaborarea cu și mai mulți retaileri și producători de pe piață.

„Lidl este o companie responsabilă, iar implicarea în problemele importante ale societății, precum risipa alimentară, este un mod prin care noi ne respectăm promisiunea pe care ne-am asumat-o: de a contribui la un viitor mai bun pentru generațiile următoare. Banca de Alimente este o soluție concretă și sustenabilă pe termen lung la problema risipei alimentare și, în plus, contribuie la îndeplinirea unuia dintre cele 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă incluse pe Agenda 2030 a ONU, și anume consum și producție responsabilă. De aceea, este foarte important ca acest proiect să beneficieze de toată susținerea posibilă, iar pe această cale invităm și alte companii să se alăture acestei inițiative, prin donarea de produse sau susținerea financiară a Băncilor de Alimente”, a spus Cristina Hanganu, director de Comunicare și CSR Lidl România.

„Cu sprijinul Lidl, există deja încă 2 organizații funcționale pe lângă Banca pentru Alimente din București: o Bancă la Cluj și alta la Roman. Banca din Roman acoperă 6 județe, adică întreaga regiune de nord-est a țării. Suntem deja în discuții pentru a sprijini înființarea altor Bănci Regionale și sperăm să intrăm în anul 2020 cu cel puțin 6 bănci funcționale în România. Sperăm ca, împreună cu toți partenerii noștri, să reușim să colectăm cantități tot mai mari de produse, punând în practică deviza: Împreună împotriva risipei alimentare, împreună împotriva sărăciei!”, a declarat Gabriel Sescu, președintele Asociației Banca pentru Colectarea și Distribuția Alimentelor București și coordonatorul primei rețele de bănci de alimente din România.

„Deschiderea băncii de alimente din Roman a reprezentant pentru mine, personal, o provocare pe care am acceptat-o fără rezerve. A lupta împotriva risipei alimentare și a sărăciei în care se zbat mulți dintre locuitorii Regiunii Nord-Est prin Banca Regională pentru Alimente Roman înseamnă o modalitate de implicare activă și eficientă în viața comunității, o acțiune prin care pot să dau înapoi o parte din energia pozitivă pe care fiecare dintre noi o primește din partea societății în care ne desfășurăm activitatea. Ne dorim ca acest drum, deschis de Lidl, să fie urmat și de alți agenți economici”, a declarat Romuald Bulai, președintele Asociației Banca Locală pentru Alimente Roman.

Risipa alimentară este o problemă mondială, care produce efecte negative atât asupra economiei, cât și asupra bunăstării populației. În România, aproape 7 tone de mâncare se risipesc zilnic, iar lipsa de conștientizare la nivelul societății este un factor care contribuie la creșterea cantității de alimente care ajunge la gunoi. Conform statisticilor din cadrul proiectului „100 de Români”, lansat anul trecut de Lidl împreună cu Ambasada Sustenabilității, dacă România ar fi o comunitate de 100 de români, fiecare ar risipi 74 de kilograme de mâncare anual, în timp ce 58 de oameni ar trăi la limita sărăciei sau ar fi în risc de sărăcie.

Până în prezent, cele trei bănci de alimente din București, Cluj și Roman au colectat peste 350 tone de alimente de la peste 30 de donatori. Acestea au fost distribuite în mod gratuit către peste 22.000 de beneficiari din ONG-uri și centre ce găzduiesc persoane aflate în dificultate: orfani, bătrâni, copii și adulți în prag de sărăcie sau persoane cu dizabilități. Până la finalul lui 2019, rețeaua își propune fondarea altor bănci regionale în orașe precum Brașov, Craiova, Timișoara sau Brăila, pentru a acoperi toate regiunile României, au mai precizat reprezentanții Lidl România.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0