40 de milioane de euro pentru formarea cadrelor medicale

În perioada 17 iunie – 24 iunie, Ministerul Fondurilor Europene va deschide o sesiune de finanţare în domeniul medical.

Aproximativ 40 de milioane de euro vor fi direcţionate spre proiecte care vor urmări sprijinirea formării profesionale continue a medicilor şi asistenţilor medicali. Această sesiune de finanţare este destinată personalului medical din unităţi publice sanitare cu paturi. Potrivit Ghidului de finanţare, grupul ţintă eligibil pentru fiecare proiect va fi format din minimum 635 de medici şi cel puţin 1.250 de asistenţi medicali.

Valoarea totală eligibilă a proiectelor aprobate va fi de minimum 500.000 de euro şi de maximum 5.000.000 de euro, echivalentul în lei. Proiectele trebuie să fie implementate în cel puţin două regiuni de dezvoltare ale României. Perioada de implementare va fi de cel puţin şase luni şi de cel mult 12 luni. Scopul acestor proiecte este susţinerea pregătirii cadrelor medicale, având în vedere că, în ultimii ani, tot mai multe dintre acestea aleg să plece din ţară.


COMENTARII

WORDPRESS: 0