40.000.000 de lei, prețul puterii în CJ

Consilierii județeni vor discuta din nou despre împrumutul de 40 de milioane de lei pe care trebuie să îl ia Consiliul Județean (CJ) Neamț. Este pentru a șasea oară, în decurs de câteva luni.

 

 

Conform expunerii de motive a proiectului ce urmează a fi suspus dezbaterii în ședința de sâmbătă, 6 aprilie, se dorește contractarea unei finanțări rambursabile în valoare de până la 40.000.000 lei, cu o perioadă de maturitate de patru ani, iar perioada de tragere și  grație de maxim 12 luni. Consilierilor județeni cărora li sed cere votul li se justifică: prin acordarea împrumutului, proiectele vor fi implementate respectând graficul de timp planificat, fără să fie afectate de goluri de casă determinate de perioadele de decontare și eventualele disfuncționalități procedurale care pot apărea. Fondurile care vor fi împrumutate vor fi folosite exclusiv pentru finanțarea proiectelor, banca finanțatoare solicitând documente justificative pentru fiecare tragere (utilizare din credit).

„Pentru proiectele din anexă sunt deja facturi neachitate  care au depășit  perioada de plată prevăzută  în contract, iar penalitățile de întârziere sunt în cuantum de 0,1%/zi din valoarea facturii.  La data de 1 aprilie, suma majorarilor de întârziere, aferentă facturilor neachitate în termen, este de 94.928,62 lei.

Necesarul de finanțare de aproximativ 40.000.000 lei a fost calculat având în vedere suma  rămasă de decontat pentru cele cinci proiecte din anexă, în valoare de 165.492.524,57 lei, la care am aplicat un procent de 26%, acesta însemnând TVA 24% și 2% cofinanțarea ce trebuie asigurată de Consiliul Județean Neamț. Facem mențiunea că, în anul 2013, pentru proiectul Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în Județul Neamț, plățile ce trebuie în mod obligatoriu efectuate sunt în cuantum de 87.000.000 lei”, se arată în expunerea de motive a proiectului de hotărâre.

În situația în care CJ Neamț nu poate achita facturile aferente proiectelor în perioada de valabilitate a contractelor de finanțare, din cauza neaprobării creditului propus, sumele aferente facturilor neachitate devin cheltuieli neeligibile, fiind suportate de către instituție.

Cele cinci proiecte pentru care este necesar împrumutul sunt: „Dezvoltarea managementului pentru Parcul Național Ceahlău”, „Reabilitarea și modernizarea drumului    județean DJ 208 G, Hanu Ancutei-Girov”, „Reabilitarea, modernizarea și extinderea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Tîrgu Neamț”, „Reabilitarea, extinderea și modernizarea Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă Roman” și „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Neamț”. Primele patru proiecte trebuie terminate anul acesta, iar cel referitor la managementul deșurilor, în 2015. Valoarea tuturor proiectelor este de 211.861.216,58 de lei, inclusiv TVA. Din această sumă, 43.028.056, 39 de lei reprezintă obligațiile CJ Neamț, adică partea de cofinanțare de 2% și TVA -ul aferent fiecărui proiect.

Precizăm că taberele politice adverse din CJ nu s-au pus de acord asupra urgenței și necesității aprobării împrumutului de 40.000.000 de lei, cele șase ședințe ratate pe această temă sugerând că prețul puterii, pentru care luptă fiecare echipă, are valoare mai mare.

[sam_ad id=”127″ codes=”true”]


COMENTARII

WORDPRESS: 0