37 de persoane au avut nevoie de asistență medicală, la ceremonia religioasă de la Nisiporești

37 de persoane au avut nevoie de asistență medicală, la ceremonia religioasă de la Nisiporești

 

 

Sâmbătă, 22 septembrie, începând cu ora 6:00, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ, împreună cu cadre medicale din cadrul Unităţii de Primiri Urgenţe şi Serviciului de Ambulanţă Judeţean Neamţ, a desfăşurat o misiune de asigurare a asistenţei medicale şi a măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, la un eveniment cu public numeros (apreciat de reprezentanții ISU Neamț la aproximativ 15.000 de persoane), organizat de Biserica Romano-Catolică în satul Nisiporeşti, comuna Boteşti, cu ocazia ceremoniei de beatificare a primei femei catolice românce, Veronica Antal.

La acest eveniment au fost mobilizaţi doi ofiţeri, 11 subofiţeri, zece voluntari din cadrul programului de voluntariat ,,Salvator din Pasiune” din cadrul inspectoratului, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă, o autospecială de transport personal şi victime multiple, un punct medical avansat şi trei autospeciale de serviciu, fiind sprijiniţi şi de şapte voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Boteşti.

Pe parcursul evenimentului, forţele participante au asistat medical 37 de persoane, din care o persoană a fost transportată la Centrul de Primiri Urgenţe din al Spitalului Municipal de Urgență Roman, de către un echipaj medical din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Neamţ, au precizat reprezentanții ISU Neamț.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0