Prima paginăPe scurt

A „uitat” să plătească * Atenție la polițiști!

Dimensiune text

A „uitat” să plătească

 

Vineri, 25 ianuarie, în jurul orei 15.00, o patrulă de jandarmerie, în timp ce executa acțiuni specifice de asigurare a ordinii publice în Roman, a fost sesizată de către reprezentanții unui magazin cu privire la faptul că un bărbat a încercat să sustragă mai multe produse cosmetice, în valoare de aproximativ 50 lei, fără a plăti contravaloarea acestora. În urma verificărilor efectuate s-a constatat că persoana în cauză este Cătălin O., de 18 de ani, din Roman. Aceasta a ascuns produsele sub haină, în buzunarul interior, după care a trecut de casa de marcat fără a achita contravaloarea acestora. Jandarmii au întocmit actele de constatare sub aspectul săvârșirii unei fapte susceptibile de a fi furt calificat, dosarul fiind înaintat la Poliția Municipiului Roman, în vederea continuării cercetărilor.

 

Atenție la polițiști!

 

În perioada 25 – 26 ianuarie 2013, urmare a instituirii codului portocaliu în județul Neamț, 144 polițiști din cadrul din cadrul structurilor ordine publică și poliție rutieră au participat la acțiuni specifice dispuse în aceste situații. Au fost constituite filtre pe segmentele de drumuri naționale și județene în care s-au instituit restricții temporare de circulație sau au acționat utilajele de deszăpezire. Au fost aplicate 122 sancțiuni contravenționale, din care patru pentru dotarea autovehiculelor cu anvelope necorespunzătoare, cinci pentru lipsa dispozitivelor antiderapante omologate și 113 pentru alte abateri. Acțiunile polițiștilor au continuat și duminică, iar în ziua de 27 ianuarie, în jurul orei 1.04, un echipaj din cadrul Poliției municipiului Roman l-a depistat, pe strada Tudor Vladimirescu, din Roman, pe Ionuț F., de 32 ani, din municipiu, care conducea un autoturism având o concentrație de 0,61 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.



COMENTARII

WORDPRESS: 0