Prima paginăSocial

301 copii din Neamţ sunt diagnosticaţi cu autism

301 copii din Neamţ sunt diagnosticaţi cu autism

Dimensiune text

 

ziua mondiala autismZiua Internaţională de Conştientizare a Autismului este marcată în toată lumea pe data de 2 aprilie. Ziua de 2 aprilie a fost adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite în 2007 drept ziua internaţională de conştientizare a autismului, pentru a atrage atenţia întregii lumi asupra acestei problematici.

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Neamţ a marcat an de an această zi, prin organizarea a numeroase activităţi menite să atragă atenţia asupra nevoilor speciale ale acestor copii, dar, mai ales, asupra sprijinului pe care îl pot oferi specialiştii şi comunitatea în vederea integrării lor în societate. De asemenea, sunt oferite constant o serie de servicii de suport şi terapii gratuite în cadrul centrelor specializate din subordinea Direcţiei şi sunt în derulare proiecte şi parteneriate ce au drept scop acordarea de terapii eficiente acestor copii, astfel încât recuperarea lor să fie cât mai rapidă.

„Copiii cu tulburări din spectrul autist au moduri diferite de a învăţa, de a comunica şi de a socializa şi este nevoie ca terapiile şi metodele didactice să fie adaptate acestora. Aceşti copii pot învăţa şi se pot adapta la tot ce înseamnă societate, atât timp cât părinţii, specialiştii şi cadrele didactice comunică şi lucrează în acest sens. Este nevoie de astfel de întâlniri şi campanii, pentru că doar împreună vom reuşi să schimbăm mentalităţi şi să deschidem porţi pentru aceşti copii cu nevoi speciale. Cu prilejul Zilei Internaţionale de conştientizare a autismului, ne exprimăm încă o dată respectul şi sprijinul necondiţionat pentru ei şi pentru părinţii lor”, a declarat Cristina Păvăluţă, directorul general al DGASPC Neamţ.

Statisticile arată că în judeţul Neamţ sunt 301 copii diagnosticaţi cu tulburări de spectru autist, dintre care 19 sunt instituţionalizaţi, toţi aceşti copii fiind încadraţi în diverse grade de handicap.

 

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0