30 de ani prin spitale

Pentru cei mai mulți dintre noi, spitalul reprezintă un loc în care e bine să ajungi doar atunci cînd ai neapărată nevoie și, dacă e posibil, să stai cît mai puțin. Pentru alții, însă, patul de spital reprezintă casa, iar asistenții medicali și infirmierii – familia. Așa se întîmplă în cazul multor pacienți de la Spitalul de Psihiatrie „Sfîntul Nicolae” din Roman, care, de-a lungul timpului, au strîns zeci de ani petrecuți prin spitale.

 

 

Medicul primar psihiatru Anca Hîncu (foto), managerul spitalului, spune că mulți dintre pacienți ascund drame și povești impresionante, dar cele mai impresionante cazuri sînt cele ale tinerilor bolnavi psihici, care nu au apucat să-și trăiască viața.

Avem pacienți care au adunat deja și 30 de ani de spitalizare, chiar dacă, periodic, ei mai sînt luați acasă. Mulți dintre ei nu mai au pe nimeni, alții sînt abandonați de către rude, care nu vor să-și asume responsabilitatea de a-i lua în familie. Fiecare pacient are o poveste impresionantă. Dar este mai dureros să vezi tineri care n-au apucat să-și trăiască tinerețea și care sînt afectați de boli psihice, mai ales din cauza șocurilor psiho-emoționale. Au fost prea dependenți de alții, au avut așteptări prea mari și au cedat. Unii dintre ei, cu toată medicația administrată, nici nu răspund la tratament„, spune medicul psihiatru Anca Hîncu.

Unul din pacienții care au impresionat-o a fost un tînăr care a fost acuzat pe nedrept de furt și și-a pierdut mințile. „Băiatul avea 28 de ani și a fost acuzat că a furat o bicicletă, deși s-a dovedit, ulterior, că nu era adevărat. A fost și bătut de către proprietarul bicicletei și, în urma acelui eveniment, a cedat psihic și a intrat într-un delir mistic. Avea halucinații tot timpul, spunea că vorbește cu Fecioara Maria, că are viziuni cu tot felul de sfinți. Cu tot tratamentul administrat, avea halucinații și delir în fiecare zi. Singura lui șansă de a-și reveni ar fi ca, într-o zi, să se producă un declic psihologic și să revină la normal„, a mai spus managerul Spitalului de Psihiatrie „Sfîntul Nicolae”.


COMENTARII

WORDPRESS: 0