25 de „discuții, cine pentru și pentru?” în Consiliul Local Roman

25 de „discuții, cine pentru și pentru?” în Consiliul Local Roman

 

 

Joi, 31 ianuarie, în aproximativ 25 de minute au aprobat consilierii locali cele 25 de proiecte de hotărâre de pe ordinea de zi a Consiliului Local, prima ședință ordinară din acest an și la care au fost prezenți toți cei 21 de consilieri locali.

Cu excepția unei clarificări, nu au existat intervenții și toate proiectele de hotărâre au trecut cu unanimitate de voturi. Astfel, președintele de ședință, consilierul social-democrat Constantin Holban, a avut doar de întrebat colegii dacă au „discuții”, „cine pentru” și, spre final, a renunțat la cuvântul „cine”, folosind doar „pentru”. Chiar și așa, în timpul ședinței a simțit nevoia să bea cu nesaț o gură de apă, stârnind râsetul celorlalți consilieri.

Printre proiectele aprobate joi s-a numărat cel de majorare a tarifelor practicate pentru salubrizarea stradală, tarife majorate parțial anul trecut, ultima schimbare asupra tuturor prețurilor având loc în 2015. Un alt proiect de hotărâre aprobat cu unanimitate de voturi a fost cel legat de modificarea Regulamentului privind Normele de Gospodărire, Întreținere, Curățenie și Estetică în municipiul Roman și care îi va afecta direct pe cetățenii care sunt certați cu bunul simț. Dacă până acum, persoanele fizice care nu respectau legea riscau amenzi între 300 și 500 de lei, prin votul de joi consilierii au stabilit sancțiuni cu amenda între 500 și 1.000 de lei. În cazul persoanelor juridice care nu respectă regulamentul, amenda este între 1.000 și 1.500 de lei.

Toate aceste modificări pot fi consultate mai jos sau accesând următoarea adresă: https://primariaroman.ro/wp-content/uploads/2019/01/2019-01-31-024-completare-HCL-133_2009-SUPL-9-compressed.pdf.

 

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0