24 de persoane din Neamț trimise în judecată pentru fapte de corupție

24 de persoane din Neamț trimise în judecată pentru fapte de corupție

 

 

În luna noiembrie, ca urmare a cercetărilor efectuate de ofițerii Direcției Generale Anticorupție (DGA) – Serviciul Județean Anticorupție Neamț, procurorii de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț au întocmit șapte rechizitorii, prin care au dispus trimiterea în judecată a 24 de persoane, cercetate pentru infracțiuni de corupție, informează DGA.

18 persoane au fost trimise în judecată pentru dare de mită, după denunțurile unor polițiști

Conform DGA, au fost trimiși în judecată a 18 inculpați, persoane fără calitate specială, cercetați sub aspectul săvârşirii infracțiunii de dare de mită, după denunțurile unui agent de poliție rutieră din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Neamţ – Serviciul Rutier – Biroul Rutier Drumuri Naționale și Europene Bicaz.

În fapt, la data de 5 martie 2018, la D.G.A. – Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ a fost înregistrat denunțul polițistului prin care sesiza faptul că, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DN 12C, pe raza localităţii Neagra, comuna Taşca, județul Neamţ, împreună cu colegul său de echipă, a oprit un microbuz de transport persoane care depăşise viteza maximă admisă în localitate, iar în timp ce lua măsuri de sancţionare contravenţională a conducătorului auto pentru depăşirea vitezei legale şi neinformarea pasagerilor cu privire la utilizarea centurii de siguranţă, acesta a promis, în mod repetat, diverse sume de bani pentru a-l determina pe polițist să nu dispună măsurile ce se impun, iar în cele din urmă i-a oferit suma de 150 de lei. În cauză a fost înregistrat dosar penal.

Ulterior, la data de 21 mai 2018, același agent de poliție a sesizat la DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Neamţ, faptul că, în ziua de 15 mai 2018, pe același sector de drum, un alt conducător auto depistat cu depăşirea vitezei maxime admise în localitate, a început să îi promită sume de bani, iar în cele din urmă i-a oferit lui și colegului său, suma de 100 de lei pentru a nu-l sancţiona contravenţional.

„În cauză, au fost dispuse cercetări față de 33 de persoane, astfel încât, din datele şi probele obținute, au rezultat indicii rezonabile că, în perioada 27 aprilie – 25 iunie, dintre acestea, 18 persoane (fără calitate specială) au promis, oferit sau dat sume de bani sau foloase materiale celor doi agenţi de poliţie pentru ca aceştia să-şi încalce atribuţiile de serviciu şi să nu îi sancţioneze contravenţional. Față de alte șapte persoane s-a dispus clasarea cauzei, iar pentru două persoane s-a dispus disjungerea cauzei și continuarea cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de dare de mită. Totodată, pentru alte șase persoane au fost încheiate acorduri de recunoaștere a vinovăției”, precizează reprezentanții DGA

Asistentă medicală trimisă în judecată pentru trafic de influență

O inculpată de profesie asistent medical a fost trimisă în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influență și trafic de influență în formă continuată, după ce din cercetări a rezultat că a pretins și primit bani pentru intervenții în favoarea unor persoane privind promovarea unor examene de angajare.

Conform DGA, în calitate de asistentă în cadrul Secţiei Boli Infecţioase, în perioada mai – septembrie 2017, a pretins şi primit de la o persoană suma de 400 euro şi alte foloase materiale, lăsând să se creadă că ar putea să determine funcţionarii din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ şi Consiliului Judeţean Neamţ angajarea sa pe o funcție de asistent medical la secția Psihiatrie.

„În baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, de la aceeași persoană, inculpata a pretins 1.500 de euro, din care a primit 1.000 de euro, sub pretextul că își poate exercita influenţa pe lângă medicul şef al secţiei Psihiatrie, tot în scopul promovării examenului. Totodată, din cercetările efectuate de ofițerii DGA – SJA Neamț, în perioada iunie – iulie 2017, inculpata a pretins de la o altă persoană suma de 1.000 de euro, din care a primit efectiv 3.500 de lei, sub pretextul că poate să determine personalul de decizie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Neamţ să o promoveze la examenul pentru ocuparea postului de asistent medical la secția Neurologie”, precizează comunicatul DGA.

Față de cele două persoane care au oferit bani pentru influență, procurorul a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor cu privire la săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influență în formă continuată, respectiv cumpărare de influență.

Cinci rechizitorii cu șase persoane trimise în judecată, ca urmare a denunțurilor mai multor polițiști

În primul caz este vorba despre doi inculpați (persoane fără calitate specială) trimiși în judecată într-un dosar penal de săvârşire a infracţiunii de cumpărare de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă. Dosarul a fost inițiat după un denunț al unui polițist, în urma căruia, la data de 26 iulie 2017, a fost organizată prinderea în flagrant a celor doi, în timp ce îi ofereau suma de 500 lei pentru a-și folosi influența asupra altui lucrător MAI, în scopul restituirii unui certificat de înmatriculare reținut.

Al doilea caz face referire la un bărbat care a încercat să scape de o amendă pentru depășirea vitezei și s-a ales, în schimb, cu dosar penal pentru dare de mită. Inculpatul a fost trimis în judecată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț ca urmare a cercetărilor demarate în cauză după denunțurile formulate de doi polițiști din cadrul IPJ Neamţ – Serviciul Rutier. Aceștia sesizau faptul că, la data de 29 august 2018, bărbatul le-a oferit 200 de lei pentru a nu-l sancționa contravențional după ce fusese depistat în trafic, pe raza comunei Grumăzeşti, sat Topoliţa (DJ 155 I), conducând cu viteză peste limita admisă în localitate.

Alte două rechizitorii privesc doi inculpați care au fost opriți în trafic de polițiști tot pentru depășirea vitezei legale și au ajuns să fie trimiși în judecată tot pentru dare de mită. Faptele au fost înregistrate în lunile iunie și iulie 2018, ca urmare a denunțurilor polițiștilor cărora inculpații le-au oferit sume de bani (400, respectiv de 200 lei) pentru a nu fi sancționați contravențional cu amendă.

„Ultimul inculpat la care facem referire a fost identificat în trafic având, în plus față de depăşirea vitezei legale maxim admisă în localitate, şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, fapt ce presupunea, pe lângă amendă, suspendarea dreptului de a conduce pentru 90 de zile. În consecință, acesta a oferit suma de 1.000 de lei către cei trei agenţi de poliţie din cadrul IPJ Neamţ – Serviciul Rutier, care l-au depistat și care au denunțat fapta inculpatului la DGA – SJA Neamț. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită”, mai precizează reprezentanții DGA.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0