20 de șoferi au rămas fără permis, în acest weekend

20 de șoferi au rămas fără permis, în acest weekend

 

 

În perioada 8 – 9 septembrie, polițiștii Serviciului de Poliție Rutieră și ai Serviciului de Ordine Publică din cadrul IPJ Neamţ au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave. În cadrul acțiunii au fost reținute 20 permise de conducere, dintre care 12 pentru alcool, cinci pentru viteză, unul pentru depășire neregulamentară și două pentru alte abateri. Polițiștii au aplicat peste 100 de sancţiuni contravenţionale conform OUG 195/2002 R.

De asemenea, în urma acţiunii au fost constatate nouă infracțiuni la regimul rutier, dintre care cinci pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, trei pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și unul pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.

„Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente, respectiv excesul de viteză și consumul de alcool în rândul conducătorilor auto”, informează IPJ Neamț.

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0