20.479 de cazuri de infecție COVID-19 la nivel național. 907 cazuri în Neamț

20.479 de cazuri de infecție COVID-19 la nivel național. 907 cazuri în Neamț

Dimensiune text

 

Până duminică, 7 iunie, pe teritoriul României au fost confirmate 20.479 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 14.638 au fost declarate vindecate și externate, a informat duminică Grupul de Comunicare Strategică de pe lângă Guvernul României. Informările transmise de Grupul de Comunicare Strategică sâmbătă și duminică au arătat existența a 187, respectiv 189 de noi cazuri de îmbolnăvire la nivel național. La ATI, în acest moment, sunt internați 144 de pacienți.

Conform aceleiași surse, numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, este următorul:

Pentru județul Neamț, numărul de cazuri confirmate prezentat a crescut cu 11 sâmbătă, fără niciun caz nou anunțat duminică, numărul total al cazurilor din județ ajungând la 907.

Totodată, până duminică, la ora 13, au fost prezentate cazurile a 1.326 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău, care au decedat.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.304  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 617 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 28 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.468 de  persoane. Alte 94.475 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 503.200 de teste.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0