2 aprilie, Ziua Internațională a Conștientizării Autismului

2 aprilie, Ziua Internațională a Conștientizării Autismului

 

 

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului, stabilită pentru data de 2 aprilie, este marcată în fiecare an, începând cu 1989. Aceasta a fost desemnată de către Rezoluția 62/139 a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului a fost propusă de către reprezentanții statului Qatar, susținută de către toate statele membre și adoptată la 18 decembrie 2007.

Tema campaniei din anul acesta a Zilei Internaționale a Conştientizării Autismului este „Înţelegerea și conștientizarea autismului”, iar sloganul „Să înţelegem autismul! Şanse egale şi participare activă!”. Datele Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) publicate în aprilie 2017 estimează că, la nivel mondial, 1 din 160 de copii suferă de una din tulburările din spectrul autist (TSA), această estimare reprezentând o cifră medie.

„În acest moment nu există o statistică oficială privind numărul de persoane cu tulburări din spectrul autist în ţara noastră. Datele statistice furnizate de Institutul Național de Sănătate Publică (INSP) București privind tulburările dezvoltării psihologice și alte tulburări fără precizare (cod ICD 10 – F83, F84, F88, F89), pe județe și pe sexe, în România, în anul 2017, evidențiază pentru județul Neamț o incidență de 5,76 la 100.000 locuitori (cu 8,53 la 100.000 locuitori pentru sexul masculin și 3,06 la 100.000 locuitori pentru sexul feminin) pe primul loc situându-se județul Mureș, cu o incidență de de 17,20 la 100.000 locuitori (cu 21,08 la 100.000 locuitori pentru sexul masculin și 13,45 la 100.000 locuitori pentru sexul feminin), iar pe ultimele locuri județele Ialomița și Olt, cu o incidență de 0 la 100.000 locuitori”, informează Direcția de Sănătate (DSP) Publică Neamț.

Specialiștii DSP Neamț precizează că „tulburarea autistă” este definită ca „o tulburare pervazivă de dezvoltare caracterizată prin: deteriorarea calitativă în interacţiunea socială, deteriorări calitative în comunicare, precum şi pattern-uri stereotipe şi restrânse de comportament, preocupări şi activităţi. Este, de asemenea, caracterizată de întârzieri, cu debut înaintea vârstei de 3 ani, în cel puţin unul din următoarele domenii: interacţiune socială, limbaj, aşa cum este utilizat în comunicarea socială, joc imaginativ sau simbolic”  – definiția este utilizată în România în conformitate cu prevederile Criteriului medico-psihosocial de încadrare în grad de handicap din 31/08/2007, la Capitolul 1 – Funcţiile Mentale.

„În România, părinţii care au copii cu vârsta între 1 şi 3 ani sunt încurajați să solicite aplicarea screening-ului în cabinetul medicului de familie, la controalele obligatorii de la 12, 16, 18, 24 și 36 de luni, potrivit articolului 3 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 151/2010 privind serviciile specializate integrate de sănătate, educație și sociale adresate persoanelor cu tulburări din spectrul autist și cu tulburări de sănătate mintală asociate din 25.08.2016. Chestionarul screening permite identificarea primelor simptome ale unei tulburări de spectru autist, menite să îndrume părintele către un specialist. Acest screening are 9 întrebări, se aplică gratuit de către medicul de familie, durează între 5 şi 10 minute şi poate ajuta părintele să-şi dea seama foarte devreme dacă copilul poate să dezvolte acest tip de întârziere sau a dezvoltat deja. Dacă se obţine un scor peste 10, scor care indică că putem vorbi de tulburare din spectrul autist (TSA), medicul de familie trimite copilul mai departe către medicul psihiatru”, mai precizează comunicatul DSP Neamț.

 

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0