196 de cazuri noi de infecție COVID-19 la nivel național. Un caz nou în Neamț

196 de cazuri noi de infecție COVID-19 la nivel național. Un caz nou în Neamț

Dimensiune text

 

Până miercuri, 10 iunie, pe teritoriul României au fost confirmate 20.945 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 15.103 au fost declarate vindecate și externate, a informat miercuri Grupul de Comunicare Strategică de pe lângă Guvernul României. De la ultima informare transmisă ieri de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 196 noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 150 de pacienți.

Conform aceleiași surse, numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, este următorul:

Pentru județul Neamț, numărul de cazuri confirmate prezentat miercuri, de 916, este cu unul mai mare decât cel din ziua precedentă.

Totodată, până miercuri, la ora 13, au fost semnalate cazurile a 1.360 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș, Olt, Ilfov, Harghita, Tulcea și Buzău, care au decedat.

Între decesele asociate infecției COVID-19 semnalate în ultimele 24 de ore se numără cel al unei persoane din județul Neamț. Este vorba despre o femeie în vârstă de 60 de ani, care suferea și de carcinom neuroendocrin cu celula mare veziculă biliară stadiul IV, metastaze multiple abdominale și mediastinale, insuficiență respiratorie cronică acutizată, pleurezie dreapta și diabet zaharat tip II. Confirmarea testului de infecție COVID-19 a fost făcută în data de 8 iunie, zi în care a survenit și decesul pacientei.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 3.304  de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.885 în Italia, 561 în Spania, 84 în Franța, 617 în Germania, 97 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 114 cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 9 în Spania, 6 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 28 au fost dec larați vindecați: 9 în Germania, 9 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 2.212 de  persoane. Alte 99.349 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 520.564 de teste.

 

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0