190 de noi cazuri de infecție COVID-19 la nivel național. 13 cazuri noi în Neamț

190 de noi cazuri de infecție COVID-19 la nivel național. 13 cazuri noi în Neamț

Dimensiune text

 

Până marți, 12 mai, pe teritoriul României au fost confirmate 15.778 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID-19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.685 au fost declarate vindecate și externate, a informat marți Grupul de Comunicare Strategică de pe lângă Guvernul României. De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 190 de noi cazuri de îmbolnăvire. La ATI, în acest moment, sunt internați 238 de pacienți.

Conform aceleiași surse, numărul de cazuri confirmate, pe județe, potrivit raportării Institutului Național de Sănătate Publică, este următorul:

Pentru județul Neamț, numărul de cazuri confirmate prezentat marți, de 773, este în creștere cu 13 față de cel din ziua precedentă.

Totodată, până marți, la ora 13, au fost semnalate cazurile a 991 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, care au decedat.

Între cazurile pacienților decedați prezentate de autorități în ultimele 24 de ore ca fiind asociate COVID-19 se numără și cele ale unor persoane din județul Neamț. Primul caz este al unei femei de 64 de ani, care suferea și de bronhopneumonie, fibrilație atrială, hipertensiune arterială gradul III și obezitate. Decesul pacientei a survenit în data de 8 mai, testul pentru infecția cu coronavirus fiind confirmat o zi mai târziu.

Cel de-al doilea caz este cel al unei femei în vârstă de 68 de ani, din județul Neamț, care suferea și de boală renală cronică stadiul III, diabet zaharat complicat, accident vascular cerebral hemoragic, demență vasculară și bloc de ramură stângă (afecțiune cardiacă) major. Testul pentru infecția cu coronavirus a fost confirmat în data de 7 mai, decesul pacientei survenind în data de 11 mai.

Cel de-al treilea caz este al unui bărbat de 31 de ani, din județul Neamț, care suferea și de schizofrenie și obezitate. Testul pentru infecția cu coronavirus a fost confirmat în data de 25 aprilie, decesul pacientului survenind în data de 11 mai.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, potrivit informațiilor obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, 2.809 de cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.698 în Italia, 561 în Spania, 29 în Franța, 378 în Germania, 83 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 3 în SUA, 4 în Austria, 3 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 2 în Turcia  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia și Suedia. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 102 de cetățeni români aflați în  străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 33 în Marea Britanie, 8 în Spania, 5 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA și unul în Brazilia, au decedat. Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 21 au fost declarați vindecați: 9 în Germania, 8 în Franța, 2 în Indonezia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 14.923 de  persoane. Alte 19.007 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală. Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 269.183 de teste.

 

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0