19 proiecte de hotărâre discutate în ședința de miercuri a Consiliului Local

19 proiecte de hotărâre discutate în ședința de miercuri a Consiliului Local

 

Consilierii romașcani s-au întâlnit miercuri, 30 august, în cadrul ședinței ordinare a acestei luni, pentru a dezbate 19 proiecte de hotărâre. Ordinea de zi inițială, de 15 proiecte, a fost suplimentată la începutul acestei săptămâni cu încă patru.

Ca și în luna iulie, a fost cea de-a treia ședință a consilierilor locali romașcani din această lună, forul legislativ al Romanului reunindu-se încă de două ori pe parcursul lunii august, pe 10 și 24 august, în cadrul unor ședințe extraordinare. La ședința de miercuri au fost prezenți 20 din cei 21 de consilieri locali, singura absență fiind cea a consilierului PNL Daniela Suman. Cele mai multe proiecte au trecut cu votul unanim al consilierilor prezenți.

 

Printre proiectele aprobate de consilieri în ședința ordinară a lunii august se numără cel privind instituirea unei taxe speciale de salubrizare în municipiul Roman, cel privind aprobarea tarifelor pentru gestionarea câinilor comunitari sau cel privind aprobarea cererilor şi repartizarea terenurilor atribuite în baza Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală. Consilierii locali au mai votat acordarea de despăgubiri proprietarului unui autoturism avariat de o furtună produsă în luna iulie, dar și asigurarea cu fonduri de la bugetul local a transportului pentru elevii care locuiesc în strada Fabricii și care merg la unitățile de învățământ din oraș, pentru acest an școlar.

Un alt proiect de hotărâre a vizat desemnarea consilierului local care îl va însoți pe primarul Lucian Micu în Coreea de Sud, în perioada 17–19 septembrie 2017, la Seul, la cea de a treia Ceremonie anuală a Summit-ului Alianței Mondiale a Păcii Religiilor (WARP), acesta fiind consilierul PNL Bogdan Andrieș. Grupul consilierilor PSD nu a participat la votarea acestui proiect.

Discuții pentru PUZ-uri

Două concesionări de terenuri – din cele patru, aflate în discuție în ședința din 30 august – au fost respinse de Consiliul Local: pentru un teren de 18 metri pătrați, pe strada Gloriei, și pentru un teren de patru metri pătrați, pe strada Veronica Micle.

De asemenea, un plan urbanistic zonal – dintre cele trei, aflate în discuție în ședința de miercuri – a fost respins: cel privind construirea de locuințe colective, cu spații comerciale la parter, pe strada Dobrogeanu Gherea, pe terenul de vizavi de clinica medicală IMC, inițiatorul proiectului fiind preotul Dan Alexandru Antoce. Consilierul local PSD Constantin Holban și-a exprimat nemulțumirea că acest proiect, aflat pentru a treia oară în discuția consiliului local, nu a primit avizul comisiilor de specialitate, după care consilierul local PSD Daniel-Laurențiu Vasiliu a motivat avizul nefavorabil primit de acest PUZ. Preotul Dan Alexandru Antoce a fost prezent la ședința de miercuri și, cu acceptul consilierilor, și-a susținut proiectul. În final, proiectul a fost respins, cu 7 voturi pentru (trei din partea consilierilor PNL și patru din partea consilierilor PSD) și 13 abțineri.

Au primit aprobarea consilierilor locali planurile urbanistice pentru amenajarea unui retail park pe o parte din platforma Umaro și pentru înființarea unui centru de imagistică RMN în continuarea Policlinicii.

Ultimul proiect de hotărâre adoptat în ședința de miercuri vizează preluarea în concesiune de către administrația locală a terenurilor de la stația de captare Pildești – Simionești, din comuna Cordun, de unde se face alimentarea cu apă a municipiului Roman, ca urmare a intenției companiei județene de apă ApaServ SA de a depune un proiect de accesare de fonduri europene pentru modernizarea rețelei de conducte care asigură transportul apei de la stație către oraș.

 

 


COMENTARII

WORDPRESS: 0