186 de pensionari pleacă în stațiunile balneare

În perioada 14-17 octombrie, Casa de Pensii Neamţ pune la dispoziţie 186 de bilete de tratament balnear.

Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Neamţ pune din nou la dispoziţie bilete de tratament balnear pentru pensionari, la unităţile de tratament administrate de Societatea de Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă „TBRCM” SA, cât şi la unităţi cu care Casa Naţională de Pensii Publice a contractat servicii de tratament balnear.

Pentru această serie, care cuprinde 186 bilete de tratament şi va avea intrare în staţiuni perioada 14 – 17 octombrie 2015, CJP Neamţ va distribui biletele repartizate prin aplicaţie informatică, celor care au solicitat plecarea în staţiune în prima jumătate a lunii octombrie 2015, cu condiţia ca staţiunile pentru care au solicitat tratament balnear să fie dintre cele alocate pentru repartizare.

Durata sejurului unui bilet de tratament este de 16 zile, iar preţul maxim pe bilet de tratament balnear este de 1.388 de lei – pentru unităţi de cazare la categoria 2 stele, şi 1.452 lei – pentru unităţi de cazare la categoria 3 stele.

„Pentru primele 15 serii ale anului 2015 au fost valorificate 4.260 de bilete de tratament balnear, fiind înregistrate, la această dată, 7.803 cereri de acordare bilet de tratament balnear. Alocarea automată şi eliberarea biletelor pentru a 17-a serie de tratament, ce are ca date de intrare zilele de 30 octombrie – 1 noiembrie 2015, va fi realizată numai după închiderea seriei anterioare, respectiv după data de 15 octombrie”, a precizat Oana Fodor, purtătorul de cuvânt al CJP Neamţ.


COMENTARII

WORDPRESS: 0