Prima paginăSocialSanatate

16.337 de lei pentru cabinetul unui medic de familie

Dimensiune text

Pe luna decembrie, Casa de Asigurări de Sănătate Neamţ a decontat medicilor de familie din judeţ 2.360.213,97 de lei. Chiar dacă un cabinet a primit şi 16.337 de lei, suma nu reprezintă salariul medicilor. 

În acest moment, la Roman funcţionează 35 de cabinete de medici de familie şi 257 la nivelul întregului judeţ. Sumele acordate de către Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Neamţ acestor cabinete, pentru luna decembrie a anului trecut, totalizau 2.360.213,97 de lei.

„Conform normelor în vigoare, un medic de familie primeşte 50% din bani per capita, respectiv pe baza unui punctaj primit pe lista de pacienţi pe care îi are înscrişi, şi 50% din bani pe serviciile acordate”, a declarat juristul Radu Firăstrău, preşedintele-director al CAS Neamţ.

Pentru luna decembrie, sumele primite de către cabinetele medicilor de familie din judeţ s-au situat, în general, între 5.000 şi 10.000 de lei. Au existat şi extreme, în funcţie de numărul de pacienţi înscrişi în listă şi de serviciile medicale care au fost acordate în luna respectivă. A existat un cabinet abia înfiinţat al unui medic de familie căruia i s-a decontat pe decembrie numai suma de 212,5 lei, în vreme ce un alt cabinet a primit chiar şi 16.337 de lei.

Medicul de familie Mihaela Covrig, preşedintele Patronatului Medicilor de Familie Neamţ, a explicat că aceşti bani acoperă mai multe cheltuieli, iar suma care îi rămâne unui medic de familie nu este mai mare decât salariul unui medic specialist care lucrează într-un spital. Potrivit acesteia, din banii decontaţi cabinetului medical de către CAS Neamţ sunt plătiţi asistenţii medicali, infirmierii, se plătesc softurile de cabinet, utilităţile – căldură, electricitate şi tot ce mai este nevoie, plus alte cheltuieli. Aşadar, după ce se trage linie, salariul unui medic de familie nu depăşeşte un salariu brut al unui medic specialist care lucrează într-un spital.



COMENTARII

WORDPRESS: 0