15 elevi s-au calificat la etapa regională a concursului „Public Speaking”

Colegiul Naţional „Calistrat Hogaş” din Piatra Neamţ a găzduit vineri, 5 februarie, etapa judeţeană a Concursului de discurs public în limba engleză, intitulat „Public Speaking”. La concurs au participat 72 de elevi, pe două categorii de vârstă: 12-15 ani (au participat până la etapa judeţeană) şi 16-20 de ani (participă la toate etapele concursului, având şansa de a concura la faza internaţională de la Londra). Tema concursului de anul acesta, pentru ambele categorii de vârstă, a fost „Integrity has no need of rules”.

În conformitate cu regulamentul concursului, 15 elevi de la categoria 16-20 ani s-au calificat pentru etapa regională a concursului, care se va organiza în perioada 25-28 februarie.

Semifinala şi finala competiţiei vor avea loc la Bucureşti pe 3 aprilie, respectiv 4 aprilie 2016. Finala internaţională de la Londra este programată între 9 şi 13 mai.


COMENTARII

WORDPRESS: 0