15 arestaţi în cazul contrabandei cu aur

Dimensiune text

91 de persoane au fost audiate la DIICOT Alba. 15 au primit mandate de arestare pentru 29 de zile. Romaşcana Gabriela Hanciaruc a fost lăsată să plece. Ea spune că anchetatorii au găsit toate documentele în regulă.

Tribunalul Alba a decis, în noaptea de miercuri spre joi, arestarea preventivă a 15 inculpaţi şi măsura obligării de a nu părăsi ţara pentru alţi 11 inculpaţi, în cazul contrabandei cu produse din aur. După mai multe ore de audieri, numele administratorului unor case de amanet şi magazine de bijuterii din Roman nu s-a regăsit nici pe lista persoanelor arestate preventiv, nici pe lista celor care nu au voie să părăsească ţara. „Anchetatorii m-au rugat ca, în cazul în care au nevoie, să răspund chemării lor. Nu am nimic de reproşat anchetatorilor, trăim în România şi trebuie să ne supunem legilor de aici. În urma vastului control care s-a făcut marţi, de la 8.00 la 18.30, în care toate documentele au fost verificate, actele au fost găsite impecabil, iar procesul-verbal confirmă acest lucru fără nici cea mai mică urmă de îndoială”, a afirmat Gabriela Hanciaruc.

Referitor la situaţia de sâmbătă, 7 decembrie, când un bărbat a fost prins transportând 2,5 kilograme de aur fără documente, aceasta a precizat: „A fost total interpretată greşit povestea, la cercetările ulterioare s-a luminat treaba”.

Reamintim faptul că, la sfârşitul săptămânii trecute, un bărbat a fost depistat de poliţişti la intrarea în municipiul Roman, cu 2,5 kilograme de bijuterii din aur, estimate la 350.000 de lei, dar fără niciun document de însoţire a mărfii sau de provenienţă. Mircea C., de 55 de ani, din Roman, le-a spus poliţiştilor că transporta bijuteriile la solicitarea Gabrielei Hanciaruc.

Marţi, 10 decembrie, procurorii DIICOT Alba au descins la patru locaţii din Roman. După percheziţii, anchetatorii au luat-o pe Gabriela Hanciaruc la audieri, dar, ulterior, au lăsat-o să plece fără a-i impune nicio interdicţie şi fără a o prezenta instanţei.

Percheziţiile DIICOT Alba s-au desfăşurat în 225 de locaţii din mai multe judeţe din ţară, fiind vizate 91 de persoane, suspectate că ar face contrabandă cu produse din aur aduse din Turcia.



COMENTARII

WORDPRESS: 2
  • atent 7 ani

    Impecabile, spune ea ! Dar se vede si se stie prea bine ca nu e nici pe departe asa.
    Ei, dar sa nu ne descurajam !
    Poate data viitoare …

  • nik 7 ani

    Anchetatorii au rugat-o!Acte impecabile!Urme de indoiala mai sunt si oricum nu va mai fi ce a fost !Asta-i tara evazionistilor ,a hotilor si a politrucilor ,a curvelor ,mari vedete, a camatarilor si a vitezomanilor cu permise cumparate ca la piata,a muncii la negru si a somerilor…Respect pentru oamenii corecti ,integri ,pasionati si integrati in proiecte rezonabile!