Articol publicat în data de: mie, 06 Dec 2017



14, 15 și 16 decembrie, zile de doliu național în România

 

Guvernul a adoptat, în ședința de miercuri, 6 decembrie, o hotărâre prin care zilele de 14, 15 și 16 decembrie 2017 sunt declarate zile de doliu național pe teritoriul României, în memoria Majestății Sale Regele Mihai al României, șef al statului român între anii 1927-1930 și 1940-1947, care a încetat din viață marți, la vârsta de 96 de ani. Slujba de înmormântare a Majestății Sale Regele Mihai va avea loc sâmbătă, 16 decembrie, în Noua Catedrală de la Curtea de Argeș.

„În zilele de doliu național, toate instituțiile și autoritățile publice centrale și locale vor arbora drapelul României în bernă. De asemenea, drapelul României în bernă va fi arborat la sediile partidelor politice, sindicatelor, patronatelor, instituțiilor de învățământ și de cultură, misiunilor diplomatice ale României, la punctele pentru trecerea frontierei, în aeroporturi, porturi, gări și autogări, precum și ca pavilion pe navele de orice fel și pe ambarcațiunile ce navighează sub pavilion românesc. Aceeași obligație revine, potrivit legii, și persoanelor fizice dacă arborează drapelul României la domiciliu sau la reședință”, precizează un comunicat al Guvernului.

Este a unsprezecea oară în România, după 1989, când se declară zi de doliu naţional:
– 12 ianuarie 1990: o zi de doliu național în memoria victimelor Revoluției;
– 14 septembrie 2001: o zi de doliu național după atentatele din SUA din 11 septembrie;
– 14 martie 2004: o zi de doliu național în memoria victimelor atentatului de la Madrid din 11 martie;
– 8 aprilie 2005: o zi de doliu național la moartea Papei Ioan Paul al II-lea;
– 3 august 2007: o zi de doliu național cu ocazia funeraliilor Patriarhului Teoctist;
– 18 aprilie 2010: o zi de doliu național în memoria victimelor accidentului aviatic de la Smolensk, în care și-au pierdut viața președintele Poloniei, Lech Kaczyński, soția sa și mulți alți oficiali polonezi;
– 26 iunie 2013: o zi de doliu național după accidentul de autocar în Muntenegru soldat cu moartea a 18 români;
– 31 octombrie – 2 noiembrie 2015: trei zile de doliu național după incendiul izbucnit în clubul „Colectiv” din București.
– 13 august 2016: o zi de doliu național cu ocazia funeraliilor Reginei Ana.
– 2 septembrie 2016: o zi de doliu naţional în memoria victimelor cutremurului produs în 24 august în Italia, printre care s-au aflat şi cetăţeni români, precum şi în semn de solidaritate cu poporul italian.

 

 

 

Lasă un comentariu

XHTML: Html tags: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>