13 persoane adăpostite de frig la „Casa Speranței”, în noaptea de miercuri spre joi

13 persoane adăpostite de frig la „Casa Speranței”, în noaptea de miercuri spre joi

Dimensiune text

 

casa-sperantei-iarna-02La adăpostul administrat de Direcţia de Asistenţă Socială a Primăriei Roman au fost adăpostiţi, în noaptea de miercuri spre joi, 8 spre 9 februarie, 11 bărbaţi şi două femei. Între aceștia, pe lângă oamenii străzii pe care asistenţii sociali îi cunosc, Poliţia Roman a mai adus, miercuri seară, la „Casa Speranţei”, un bărbat cu domiciliul în Mirceşti – Iaşi, iar în jurul orelor 21.00, la adăpost a mai fost adus un bărbat din Stăniţa, la solicitarea reprezentanţilor Spitalului Roman.

„Persoanele cazate la adăpost au şi condiţiile asigurate pentru a avea o igienă corporală corespunzătoare. Chiar dacă oamenii pot rămâne şi peste zi la Casa Speranţei, preferă să părăsească adăpostul şi să se întoarcă după lăsarea serii. În adăpost sunt disponibile nouă paturi pentru bărbaţi şi patru pentru femei, dar, în cazul în care numărul celor aflaţi în necesitate este mai mare, asistenţii sociali mai pun au la dispoziţie câteva paturi”, au precizat reprezentanții Primăriei Roman.

În întreg județul, pentru prevenirea decesului prin hipotermie în rândul persoanelor fără adăpost, miercuri, 8 februarie, în intervalul orar 18.00 – 22.00, s-au executat 11 misiuni de patrulare – patru de către Inspectoratul pentru Situații de Urgență, cinci de către Inspectoratul de Poliție Județean Neamț și două de către polițiile locale. În celelalte centrele de cazare din județ destinate persoanelor fără adăpost, miercuri seară erau cazate: 30 persoane la centrul din Piatra Neamţ, 12 persoane la centrul din oraşul Târgu Neamţ și cinci persoane la centrul din oraşul Roznov.

„Având în vedere că, potrivit ultimei informări meteo, în intervalul 9 – 14 februarie urmează a vreme deosebit de rece, cu nopţi geroase, cu minime cuprinse între -17 şi -10 grade, izolat şi -22 de grade, am transmis o avertizare către comitetele locale pentru situaţii de urgenţă, prin care am solicitat luarea măsurilor care se impun în astfel de situaţii, cu precădere monitorizarea persoanelor fără adăpost”, a afirmat prefectul județului Neamț, Niculina Dobrilă.

 

 



COMENTARII

WORDPRESS: 0