Prima paginăSanatate

111 cazuri COVID-19 în Neamț, la final de săptămână. Incidența pentru localitățile din județ duminică

111 cazuri COVID-19 în Neamț, la final de săptămână. Incidența pentru localitățile din județ duminică

Dimensiune text

Direcția de Sănătate Publică (DSP) Neamț a prezentat, la finalul acestei săptămâni, situația cazurilor de infecție cu coronavirusul COVID-19 în județ, conform raportării de la data de 10 aprilie.

Astfel, în județul Neamț, de la începutul pandemiei și până sâmbătă au fost înregistrate 17.317 cazuri COVID-19, iar 11.525 de persoane au fost înregistrate ca vindecate. Au fost raportate 535 decese – 225 de femei și 310 bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 96 de ani și având comorbidități – obezitatea, diabetul zaharat și bolile cardio-vasculare fiind preponderente. A fost înregistrat decesul unui cadru medical – un medic de familie. Au fost testate 53.140 de persoane, fiind lucrate în total 126.091 de teste.Localitățile cu cele mai multe infectări înregistrate în ultimele 14 zile erau sâmbătă Piatra Neamț, cu 325 de cazuri, și Roman, cu 293 de cazuri. În ultimele șapte zile au fost confirmate COVID-19 un număr de 518 persoane.

 

Conform DSP Neamț, în perioada 3 – 10 aprilie au fost depistate și anchetate 22 de focare de familie, focare de eveniment și de colectivitate și au fost continuate anchetele epidemiologice a focarelor în desfășurare. În același interval de timp au fost confirmate pozitiv două cadre didactice și patru elevi.

„De la intrarea în vigoare a Ordinului comun nr. 3.235/93/4.02.2021 al ministrului Educației și al ministrului Sănătății, pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică, au fost confirmate pozitiv în Neamț: 124 de cadre didactice, 143 de elevi, 15 persoane personal auxiliar. Au fost suspendate cursurile, pentru o perioadă de 14 zile, la 58 de clase din învățământul primar, iar procesul de învăţământ în aceste clase a continuat în sistem online. A fost depistat un focar COVID-19, la o școală din Piatra Neamț – în total au fost infectate patru persoane, dintre care trei elevi. Pentru 825 de persoane sub 19 ani a fost dispusă măsura carantinei la domiciliu”, arată reprezentanții DSP Neamț.

În prezent, 306 de persoane confirmate COVID-19 sunt internate în Spitalul Județean de Urgență Piatra Neamț, dintre care 13 în secția Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) și 55 în Secția Covid a Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani. De asemenea, în secția ATI a Spitalului Municipal de Urgență Roman sunt internate trei persoane confirmate COVID-19.

Până la 10 aprilie, DSP Neamț a eliberat 17.180 de decizii de carantinare și 11.525 de decizii de izolare.

Situația la nivel național

Până duminică, 11 aprilie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.006.167 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19), iar 906.659 de pacienți au fost declarați vindecați, a informat Grupul de Comunicare Strategică (GCS) de pe lângă Guvernul României. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare de ieri, au fost înregistrate 3.302 cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 (COVID-19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

În județul Neamț, numărul cazurilor de infecție a ajuns la 17.343, după ce sâmbătă au fost înregistrate 85 de cazuri noi, iar duminică alte 26. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos:

 

Duminică, pentru localitățile din județul Neamț, tabloul numărului infectărilor din ultimele 14 zile și al incidenței comunitare (infectări cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori) este, conform DSP Neamț, următorul:

 

Coeficientul infectărilor cumulate la 14 zile, raportate la 1.000 de locuitori este calculat de către Direcțiile de Sănătate Publică, la nivelul Municipiului București și al județelor. Mai jos aveți graficul realizat în baza raportărilor primite de Centrul Național de Conducere și Coordonare a Intervenției (CNCCI) de la Direcțiile de Sănătate Publică:

Până duminică, 25.135 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au decedat. În intervalul 10.04.2021 (10:00) – 11.04.2021 (10:00) au fost raportate 129 de decese (70 bărbați și 59 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași,  Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș,  Vaslui, Vâlcea, Ilfov și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 7 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 32 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 43 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 34 decese la categoria de peste 80 de ani. 121 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 6 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 2 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 13.500. Dintre acestea, 1.531 sunt internate la ATI.  Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.978.229 de teste RT-PCR și 709.625 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 14.964 de teste RT-PCR (7.395 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.569 la cerere) și 5.743 de teste rapide antigenice. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 607 teste RT-PCR, prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 11 aprilie a.c.

Pe teritoriul României, 62.273 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 16.033 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.715 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 137 de persoane.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ziua de 10 aprilie, 7.065 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.649.500 de lei. De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost întocmite, ieri, 9 dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

 

 

 

 

 

 

COMENTARII

WORDPRESS: 0