100 de euro pe oră pentru lucrări de deszăpezire

Dimensiune text

Administrațiile locale au consumat sute de litri de motorină și au cheltuit mii de lei pentru închirierea utilajelor de deszăpezire.

 

 

Deszăpezirea din acest an a însemnat o gaură mare pentru bugetul local al multor comune.
Deși fiecare administrație publică locală a alocat bani pentru cheltuieli materiale destinate întreținerii drumurilor, cele patru zile de ninsoare au însemnat cheltuieli legate de combustibil sau închirierea unor utilaje pentru a putea degaja zăpada din comună.

 

În comuna Poienari, de exemplu, autoritățile locale au consumat 250 de litri de motorină pentru curățarea drumurilor de zăpadă în cele trei sate componente – Bunghi, Poienari și Săcăleni. „Acțiunea de deszăpezire a fost bine organizată. La acest moment, toate drumurile comunale și ulițele sînt practicabile. Nu am contabilizat cît s-a cheltuit pentru întreaga deszăpezire, dar pot spune că s-au consumat 250 de litri de motorină„, a spus Marcel Adiaconiței, secretarul Primăria Poienari.

 

După deszăpezire, edilii comunei Tămășeni au tras linie și au adunat. „Anul acesta am alocat 100.000 de lei pentru întreținerea drumurilor, din care am cheltuit peste 10.000 de lei. În aceste zile, am consumat mai bine de 500 de litri de motorină pentru desfundarea tuturor drumurilor din cele două sate ale comunei – Adjudeni și Tămășeni„, a spus Ironim Andrici, primarul comunei Tămășeni.

Cheltuielile puteau fi și mai mari, dacă unele administrații locale nu ar fi avut în dotare utilaje pentru deszăpezire. Tot 500 de litri de combustibil a consumat și administrația publică locală de la Bozieni. „500 de litri de motorină ar fi acoperit consumul pentru cinci luni de iarnă. Aproape 4.000 de lei ne-a costat înlăturarea zăpezii din aceste zile„, a spus Doinel Grumezescu, primarul comunei Bozieni.

 

 

Administrațiile locale au plătit bani grei pentru închirierea utilajelor

Cele patru zile de ninsoare a fost mană cerească pentru societățile care au închiriat utilaje primăriilor. Puțini edili au recunoscut, însă, cît au plătit pentru utilajele închiriate. „Nu am avut utilaje pentru deszăpezire. Am fost nevoiți să închiriem unul pentru degaja drumurile de zăpadă. Nu a fost ușor pentru noi să plătim 100 de euro pe oră pentru folosirea unui utilaj. Este costisitor, dar a fost o soluție să ieșim din impas. Va trebui să găsim fonduri pentru cumpărarea unor utilaje pe care să le folosim în tot cursul anului„, a spus un primar din zona Romanului.

Dacă iarna își mai scutură de cîteva ori cojoacele, atunci primarii fără utilaje riscă să plătească o factură pentru deszăpezire care va atîrna greu în bugetul local.


COMENTARII

WORDPRESS: 0