Prima paginăSocialEducatie

10 la matematică, română și flaut – eleva de la „Celibidache”

Dimensiune text

Ana-Maria Asmarandei (foto) a obţinut nota maximă la probele scrise la română şi matematică. Ea a studiat flautul la Școala de Arte „Sergiu Celibidache”. Premianții și loazele sunt în număr aproape egal, comparându-i pe cei care au trecut de nota 9 cu cei care au fost sub 5. După contestaţii, procentul de promovabilitate a crescut la 69,89% în judeţul Neamţ.

Ana-Maria Asmarandei, absolventă a Școlii de Arte „Sergiu Celibidache”, a obţinut media 10 la Evaluarea Naţională, lucrările scrise de la limba şi literatura română şi matematică fiindu-i evaluate cu nota maximă. Adolescenta spune că nu există o reţetă a succesului, ci o muncă susţinută, perseverenţă şi ambiţie. „Am avut un sprijin real în profesorii mei, care m-au îndrumat pe tot parcursul celor patru ani de gimnaziu, dar a trebuit să muncesc zi de zi pentru a ajunge la aceste rezultate. M-am pregătit şi sub aspect emoţional, pentru că ştiam că este un examen important. Am avut permanent atât ajutorul primit de la profesori, cât şi suportul părinţilor”, a explicat adolescenta.

Subiectele primite la examen nu i s-au părut dificile. „La română mi-a fost puţin frică. M-am gândit că profesorul evaluator ar putea fi lipsit de obiectivitate şi că nu-i va plăcea cum am abordat unele dintre subiecte. Am plâns de fericire la afişarea rezutatelor, şi eu, şi părinţii”, a spus Ana-Maria.

Fiind un liceu vocaţional, eleva a studiat flautul. „Ana-Maria a fost o elevă foarte bună la toate disciplinele şcolare. Cât priveşte muzica, ea a participat la olimpiadele şcolare de muzică în fiecare an, obţinând rezultate remarcabile. Anul acesta s-a concentrat, cum era firesc, asupra examenului, iar rezultatele sunt pe măsura efortului ei”, a spus profesorul Viorel Vanzariuc, directorul Școlii de Arte „Sergiu Celibidache” din Roman.

Ana-Maria va opta pentru profilul matematică – informatică din cadrul Colegiului Naţional „Roman-Vodă” din Roman. „Nu m-am gândit ce facultate voi urma, dar ştiu sigur că de la profilul matematică – informatică voi avea mai multe oportunităţi”, argumentează eleva.

Dascălii şcolii implicaţi în Evaluarea Naţională – profesoara de matematică Elena Obreja şi profesoara de limba şi literatura română Mariana Ionichi – au avut multe motive de bucurie la afişarea rezultatelor. Toţi cei 16 absolvenţi au obţinut note bune. Doar doi dintre foştii elevi au obţinut medii sub 5, cea mai mică fiind 4,02.

Trei note de 10 la Colegiul Naţional „Roman-Vodă”

La Colegiul Naţional „Roman-Vodă” din Roman au participat la Evaluarea Naţională 56 de absolvenţi de clasa a VIII-a. S-au înregistrat două note de 10 la matematică, obţinute de Daria Ariana Aniţei şi Paul Vlad Avădănei, şi una la română, de Maria Sorina Ulea. Media cea mai mare a fost obţinută de eleva Maria Sorina Ulea, 9,90 (10 la română şi 9,80 la matematică). Zece elevi au obţinut medii între 5 şi 7. Cea mai mică medie a fost 3,47.

De la Școala Gimnazială „Costache Negri” din Roman au susţinut Evaluarea Naţională şapte elevi. Cea mai mare medie a fost 5,87 (5,30 la română şi 6,45 la matematică), iar cea mai mică, 2,45.

Promovabilitate de 69,89% în judeţul Neamţ

În judeţul Neamţ, potrivit Inspectoratului Școlar Judeţean Neamţ, procentul de promovabilitate la Evaluarea Naţională din acest an a fost de 69,89% – 66,69% la română şi 66,16% la matematică, după contestaţii. Promovabilitatea a crescut cu 3,86%, faţă de procentul înregistrat înainte de contestaţii. „Au fost depuse 459 de contestaţii – 346 la română şi 113 la matematică. Numărul de contestaţii aprobate a fost de 131 la română şi 35 la matematică. 13 note au fost micşorate – 11 la română şi două la matematică – şi 153 au fost mărite – 120 la română şi 33 la matematică. Au fost 11 medii de 10, 492 de note între 9 şi 9,99, 679 de note între 8 şi 8,99, 684 între 7 şi 7,99, 629 între 6 şi 6,99, 641 între 5 şi 5,99, 596 între 4 şi 4,99, 515 între 3 şi 3,99, 352 între 2 şi 2,99 şi 141 între 1 şi 1,99”, a precizat profesorul Viorel Stan, inspector şcolar general al Inspectoratului Școlar Judeţean Neamţ.

COMENTARII

WORDPRESS: 0